Scopul principal al mașinii Stenter: Controlul lățimii, uscarea și setarea căldurii explicate

Când o fabrică de finisare primește țesătură vopsită, spălată și extrasă, managerul de producție știe deja că următoarea rolă va fi judecată pe trei lucruri: lățime consistentă, dimensiuni stabile și chiar senzația de mână. Mașina care determină majoritatea acestor rezultate este stenterul. Scopul său principal este simplu de precizat, dar exigent de executat: ține materialul la o lățime controlată și supraalimentează în timp ce îl deplasezi prin camere de aer încălzite, astfel încât materialul să se usuce, să se relaxeze sau să se încălzească la o țintă dimensională specificată. Orice altceva de pe mașină, de la știfturi și cleme până la sistemul arzătorului, ventilatorul de evacuare și zona de răcire, există pentru a servi acel obiectiv central.

În termeni practici, scopul principal al unei mașini de stenter este de a întinde materialul pe lățime până la o lățime țintă uniformă, de a controla contracția pe lungime și de a aplica căldură și flux de aer controlat pentru a fixa acele dimensiuni. Această combinație de tensiune mecanică și tratament termic face din stenter cea mai importantă mașină de uscare și finisare dintr-o fabrică tipică de textile. De asemenea, este de obicei cea mai scumpă unitate din departamentul de finisare, motiv pentru care inginerii și proprietarii de fabrici evaluează cu atenție capacitățile acesteia înainte de a se angaja la o achiziție.

Un stenter nu este doar un uscător, deși uscarea este una dintre funcțiile sale de bază. Nu este doar o mașină de încadrare, deși întinderea este o alta. Este o unitate de procesare multifuncțională care poate usca, întări termic, întări rășini, poate fixa substanțe chimice și poate stabiliza dimensiunile într-o singură trecere continuă. Pentru a înțelege adevăratul său scop într-o linie de finisare, vă ajută să priviți fiecare dintre aceste sarcini separat și apoi să vedeți cum le combină mașina.

Ce este o mașină Stenter?

O mașină de stenter, denumită adesea cadru de tenter în literatura tehnică mai veche, este o linie de procesare continuă care transportă țesătură cu lățime deschisă pe două lanțuri nesfârșite. Lanțurile țin materialul de margini, fie cu știfturi care străpung marginea pânzei, fie cu cleme care o prind, în timp ce șinele reglabile controlează distanța dintre lanțurile din stânga și din dreapta. Pe măsură ce lanțurile avansează, șinele pot rula paralele, converge sau diverge, astfel încât materialul poate fi ținut la o lățime fixă, ușor relaxat sau întins spre exterior. În secțiunea centrală, țesătura trece printr-o serie de camere încălzite în care aerul cald este suflat prin cutii de duze poziționate deasupra și sub planul țesăturii.

Principiul din spatele mașinii este mai vechi decât majoritatea utilajelor industriale. Corturile originale erau cadre din lemn cu șiruri de cârlige, folosite pentru a întinde și usca pânza de lână în aer liber după procesul de plin. Stenterul modern a înlocuit acele cadre statice cu un sistem de lanț continuu și camere de încălzire închise. O gamă modernă de stenter poate avea o lungime de 20 până la 40 de metri, cu patru, șase, opt sau chiar zece camere de încălzire și prelucrează țesăturile la viteze de linie de 20 până la 100 de metri pe minut, în funcție de greutatea țesăturii și de procesul în curs.

Aproape fiecare fabrică de finisare care manipulează țesături sau tricotate deține cel puțin un stenter, deoarece este mașina care conferă țesăturii forma sa fizică finală. Vopsirea schimbă culoarea, imprimarea modifică modelul, iar ridicarea modifică aspectul suprafeței, dar stenterul fixează geometria țesăturii. O rolă de 100 de metri de țesătură de bumbac poate intra în stenter la 145 cm lățime cu un potențial de contracție de 6 la sută; poate pleca la 160 cm lățime, cu contracția controlată sub 3 procente, iar acele dimensiuni se vor menține prin tăiere, cusut și spălarea repetată acasă.

Acest control geometric este inima rolului stenterului și explică de ce mașina este plasată aproape de sfârșitul procesului de finisare, după ce toate tratamentele chimice și de culoare sunt finalizate.

Întinderea și controlul lățimii - Funcția definitorie

Dacă cereți unui tehnolog de finisare să numească scopul principal al unei mașini de stenter, răspunsul cel mai direct este că acesta întinde materialul în lățime până la o lățime țintă și ține materialul acolo, în timp ce tratamentul termic face dimensiunea întinsă permanentă. În limba comerțului, aceasta se numește stabilirea lățimii.

Necesitatea controlului lățimii apare din tot ceea ce se întâmplă cu materialul înainte de a ajunge la stenter. Decalcarea, curățarea, albirea, vopsirea și spălarea toate umflă fibrele și permit țesăturii să se contracte în ambele direcții. O țesătură din bumbac care părăsește războaiele la 160 cm poate măsura doar 145 cm după prelucrare umedă, iar lățimea poate varia cu câțiva centimetri de la lot la lot. Stenterul corectează acest lucru prin ghidarea țesăturii în știfturi sau lanțuri de cleme la intrare și deschizând treptat șinele lanțului în secțiunea de lărgire. Țesătura este trasă spre exterior până la lățimea țintă stabilită, iar aerul cald usucă sau fixează materialul la căldură, astfel încât dimensiunea întinsă să rămână stabilă după ce materialul părăsește mașina.

Întinderea pe lățime nu este suficientă. Contracția pe lungime este controlată de un parametru pe care fiecare operator de stenter îl știe pe de rost: supraalimentare. Supraalimentarea este diferența dintre viteza cu care materialul este introdus în mașină și viteza lanțurilor. Dacă rola de admisie alimentează materialul cu 30 de metri pe minut, în timp ce lanțurile rulează cu 27 de metri pe minut, supraalimentarea este de 10%. Țesătura suplimentară este împinsă între știfturi, ceea ce înseamnă că țesăturile de bătătură sunt împachetate mai aproape unul de altul de-a lungul direcției de urzeală, reducând tensiunea urzelii și oferind țesăturii libertatea de a se relaxa în lungime.

Supraalimentarea este instrumentul principal pentru controlul contracției țesăturii finite. Țesăturile din bumbac sunt de obicei fixate cu 3 până la 5% supraalimentare, în timp ce țesăturile tricotate au adesea nevoie de 10 până la 20% pentru a obține întinderea și recuperarea necesare. Valoarea optimă trebuie găsită prin încercare pentru fiecare construcție de țesătură. Prea multă supraalimentare creează margini ondulate și lățime instabilă; prea puțin lasă materialul sub tensiune de urzeală, iar materialul se va micșora excesiv atunci când haina este spălată.

Stenterul corectează, de asemenea, distorsiunile care au fost introduse mai devreme în proces. Un dispozitiv de îndreptat bătături montat la intrare detectează arcul și înclinarea și le reglează mecanic înainte ca materialul să fie fixat. Fără această corecție, modelul unei țesături imprimate ar ieși din stenter cu o înclinare sau o curbă, iar producătorul de îmbrăcăminte ar respinge întreaga rolă. Placa de îndreptat nu este așadar un accesoriu; face parte din sistemul de gestionare a lățimii care conferă stenterului reputația sa de precizie.

Stenterele moderne folosesc senzori de lățime la ieșire pentru a măsura lățimea livrată și pentru a regla automat șinele lanțului. Ghidatoarele de margine de la intrare mențin țesătura centrată, astfel încât știfturile sau clemele să prindă o cantitate egală de mătase pe ambele părți. Cu control automat, un stenter produce role cu o toleranță la lățime de aproximativ ± 1 cm, cerința standard pentru țesăturile de îmbrăcăminte.

Întinderea pe un stenter nu este același lucru cu lărgirea mecanică a unei țesături uscate pe un stenter fără căldură. Dacă bumbacul este pur și simplu întins și eliberat, acesta revine la lățimea sa naturală. Tratamentul termic este ceea ce face ca întinderea să fie permanentă. Pentru bumbac, fixarea are loc atunci când structura relaxată și întinsă se usucă în poziție; pentru sinteticele termoplastice, apare atunci când lanțurile polimerice sunt topite și recristalizate în stare întinsă. În ambele cazuri, șinele de lanț trebuie să mențină materialul stabil pe parcursul întregului ciclu de încălzire.

Uscarea — Calul de lucru al producției

Al doilea scop principal al stenterului este uscarea. După orice etapă de procesare umedă, materialul transportă o cantitate mare de apă. Bumbacul vopsit și spălat reține în mod obișnuit 50 până la 90 la sută umiditate în greutate după hidroextracție și chiar și după trecerea printr-un tampon sau extractor cu vid, umiditatea reziduală este încă de la 40 până la 70 la sută. În multe fabrici, stenterul este uscătorul principal pentru țesăturile cu lățime deschisă, iar capacitatea sa de uscare stabilește limita practică a întregii linii de finisare.

Capacitatea de uscare este determinată de numărul de camere de încălzire, temperatura aerului, viteza aerului și timpul petrecut de material în zona încălzită. Un stenter de finisare tipic din bumbac are șase până la opt camere, fiecare cu un arzător de gaz sau un schimbător de căldură cu ulei termic, ventilatoare de circulație și cutii de duze superioare și inferioare. Aerul cald, în mod normal la 120 până la 160 de grade Celsius pentru bumbac, este suflat prin duze pe ambele părți ale țesăturii. Vitezele duzei de peste 20 de metri pe secundă sunt comune, deoarece viteza mare îndepărtează stratul limită umed de pe suprafața fibrei și accelerează dramatic evaporarea.

Umiditatea evaporată trebuie să părăsească mașina. Stenterele evacuează o parte din aerul camerei în mod continuu, cu amortizorul de evacuare controlat de senzori de umiditate. Dacă rata de evacuare este prea mică, aerul devine saturat și uscarea încetinește; dacă este prea mare, căldura valoroasă este evacuată afară. Controlerele moderne mențin umiditatea din cameră la un nivel stabilit, de obicei între 10 și 20 la sută, pentru a echilibra viteza de producție și costul energiei. Îndepărtarea condensului este la fel de importantă, deoarece părțile mai reci ale mașinii pot colecta picături care cad pe materialul în mișcare și pot cauza pete de apă.

Uscarea pe stenter merită comparație cu alte uscătoare, deoarece această comparație evidențiază de ce stenterele domină finisarea pe lățime deschisă. Un uscător cu buclă sau un uscător cu tambur usucă materialul fără lățimea de fixare, astfel încât cârpa iese cu orice relaxare a lățimii a avut loc în timpul uscării. Un stenter, în schimb, usucă materialul în timp ce este fixat la lățimea țintă cu supraalimentare controlată. Rezultatul este o țesătură plată, uscată și stabilă dimensional într-o singură trecere. Acesta este motivul pentru care țesăturile de schimb din bumbac, țesăturile pentru rochii și aproape toate țesăturile de îmbrăcăminte țesute sunt uscate pe stenters, în timp ce uscătoarele cu buclă rămân comune doar pentru tricotajele unde se dorește relaxarea deliberată.

Consumul de energie este o preocupare constantă în funcționarea stenterului, deoarece afectează direct costul pe metru. Arderea directă cu gaz este cea mai eficientă metodă de încălzire din punct de vedere energetic, dar gazele de ardere trebuie gestionate cu atenție, astfel încât să nu atingă niciodată materialul. Sistemele indirecte care utilizează ulei termic sau abur sunt mai curate și oferă un profil de temperatură mai uniform, dar își pierd eficiența în bucla de transfer de căldură. Un stenter cu opt camere cu ardere directă cu gaz poate consuma între 400.000 și 1.200.000 de kilocalorii pe oră, astfel încât operatorii echilibrează constant viteza liniei, umiditatea de evacuare și setările de temperatură pentru a menține sub control costurile de uscare.

Setare la căldură, întărire cu rășină și fixare chimică

Pentru țesăturile sintetice și amestecate, stenterul are un al treilea scop care este adesea mai decisiv decât uscarea: setarea la căldură. Fibrele sintetice precum poliesterul, nailonul și polipropilena sunt termoplastice. Când sunt încălzite, lanțurile polimerice încep să se miște, iar fibra poate fi deformată într-o nouă formă. Dacă materialul este ținut la o lățime controlată și răcit înainte ca tensiunea să fie eliberată, fibrele păstrează noua formă. Aceasta este baza fizică a setarii căldurii.

Setarea termică este ceea ce conferă țesăturilor sintetice stabilitatea lor dimensională. Poliesterul și nailonul care nu au fost fixați la căldură se vor micșora, distorsiona sau dezvolta cute permanente în timpul vopsirii, finisării cu abur și uzării. Într-o fabrică tipică de țesut din poliester, țesătura trece prin stenter de două ori: o dată pe țesătură greige la 190 până la 200 de grade Celsius pentru a bloca geometria țesăturii și o dată după vopsire la 150 până la 160 de grade Celsius pentru a se usuca și relaxa. Prima trecere fixează dimensiunile; al doilea corectează micile distorsiuni introduse de căldură și apă în timpul vopsirii.

Temperatura corectă depinde de fibră. Nailonul este setat la temperaturi ceva mai scăzute decât poliesterul, iar tabelul din secțiunea următoare oferă intervale tipice. Regula generală este simplă: cu cât temperatura este mai mare, cu atât setarea este mai bună, până în punctul în care fibra se deteriorează sau se decolorează. Acesta este motivul pentru care operatorul de stenter urmărește trei variabile în timpul setarii căldurii: temperatura camerei, timpul de păstrare în zona încălzită și viteza de răcire la ieșire.

Pentru bumbac și amestecuri de bumbac, aceeași mașină îndeplinește o funcție chimică diferită: întărirea cu rășină. Când bumbacul este căptușit cu o rășină pe bază de glioxal pentru a oferi proprietăți ușor de întreținut sau rezistente la riduri, moleculele de rășină au nevoie de căldură și timp pentru a se reticula cu celuloza. Stenterul asigură temperatura necesară și timpul de păstrare, de obicei 150 până la 170 de grade Celsius timp de 30 până la 60 de secunde, în timp ce materialul este menținut la lățimea sa finală. Dacă temperatura este prea scăzută, rășina rămâne neîntărită, iar materialul are o recuperare slabă a ridurilor și o rezistență slabă la spălare. Dacă este prea mare, fibra de bumbac se degradează, cu pierderi de rezistență la tracțiune și o îngălbenire a țesăturii.

Finisajele funcționale urmează aceeași logică. Finisajele cu fluorocarbon rezistente la apă, retardanții de flacără, tratamentele antimicrobiene și dedurizatorii fixabili la căldură sunt toate întărite pe un stenter, unde substanța chimică reacționează pe suprafața fibrei. În aceste procese, stenterul controlează în continuare lățimea și tensiunea, dar factorul limitator devine timpul de stație la temperatura de reacție necesară.

Zona de răcire de la capătul stenterului nu este un plus opțional; este parte integrantă a setarii căldurii. Deoarece materialul părăsește camerele încălzite la 150 până la 200 de grade Celsius, trebuie să fie răcit sub aproximativ 50 de grade Celsius înainte de a fi împletit sau împletit. Dacă materialul este rulat fierbinte, căldura continuă să se propagă prin rolă, stabilind straturile interioare în condiții diferite de cele exterioare. Acest lucru produce diferențe de nuanță și dimensiuni într-un singur lot, un defect care este practic imposibil de corectat ulterior. Rolele răcite și duzele cu aer rece reduc temperatura rapid și uniform, înghețând dimensiunile stabilite înainte ca materialul să fie înfășurat.

Principiul de funcționare și componentele principale ale unui Stenter

Cel mai simplu mod de a înțelege principiul de funcționare al stenterului este să urmăriți materialul de la intrare până la ieșire și să observați ce se întâmplă în fiecare zonă.

Dispozitivul de alimentare constă dintr-o cutie în formă de J care deține o rezervă de țesătură, un ondulator care deschide marginile rulate sau pliate și role antrenate care trag materialul plat. Un dispozitiv de îndreptat marginile detectează arcul și înclinarea în țesătura care intră și le corectează mecanic, astfel încât firele de bătătură sunt perpendiculare pe urzeală înainte ca țesătura să fie fixată. Țesătura trece apoi peste o rolă de antrenare sincronizată cu viteza lanțului, iar diferența de viteză dintre această rolă și lanțuri determină supraalimentarea.

La stația de fixare, cele două lanțuri nesfârșite primesc marginile de material. Lanțurile de știfturi poartă știfturi subțiri din oțel aranjate aproape unul de altul; știfturile străpung marginea, iar o perie sau o rolă de presiune apasă materialul pe ele. Ace sunt preferate pentru țesăturile tricotate și pentru articolele tratate cu rășină, deoarece se țin în siguranță chiar și atunci când materialul se înmoaie la temperatură ridicată. Lanțurile cu cleme folosesc cleme cu balamale care prind marginea fără perforare. Clipurile sunt alese pentru țesături grele, suprafețe abrazive și orice țesătură în care este necesară o margine curată. Unele mașini folosesc lanțuri combinate, cu cleme în prima parte și știfturi mai târziu, pentru a gestiona contracția mare pe măsură ce materialul se usucă.

Șinele lanțului rulează pe ghidaje de precizie și pot fi deplasate pe toată lățimea mașinii. În zona de lărgire șinele se deplasează spre exterior, iar materialul este întins treptat până la lățimea țintă. Lățimea de ieșire a șinelor este lățimea la care materialul părăsește mașina. Mașinile moderne măsoară lățimea livrată cu un senzor la ieșire și corectează continuu poziția șinei. Sistemul de încălzire se află deasupra și sub linia lanțului, iar puterea sa de căldură este adaptată la viteza liniei de către controler, care ia în considerare greutatea materialului și umiditatea țintă.

Inima mașinii este șirul de camere de încălzire. Fiecare cameră este, de fapt, un încălzitor de aer cu un ventilator de circulație, canale de distribuție și cutii de duze superioare și inferioare. Aerul este extras din cameră, încălzit și forțat prin duze cu viteză mare pe material. Ventilatorul de evacuare elimină o parte controlată a aerului umed. Temperaturile camerei sunt controlate independent, astfel încât finisatorul poate crea un gradient de temperatură care evită șocul termic asupra țesăturii. Într-o mașină pe gaz, arzătorul se așează de obicei pe acoperișul camerei, iar gazele fierbinți de ardere trec printr-un schimbător de căldură înainte de a fi amestecate cu aerul care circulă; în acest fel niciun produs de ardere nu atinge materialul.

Calea țesăturii prin camere poate fi cu o singură trecere sau cu mai multe treceri. Într-o mașină cu o singură trecere, materialul trece drept prin toate camerele într-o singură linie. Într-o mașină cu mai multe treceri cu role de întoarcere, aceeași țesătură trece de două ori prin aceeași cameră, ceea ce mărește timpul de așteptare fără a extinde amprenta mașinii. Alegerea este un compromis: o singură trecere oferă o producție mai mare și o manipulare mai simplă, în timp ce trecerea multiplă oferă un timp mai lung de tratament într-un spațiu compact.

La ieșire, zona de răcire folosește role răcite și duze de aer rece pentru a reduce uniform temperatura materialului. După răcire, țesătura este tăiată dacă este necesar, ridicată de pe știfturi sau deschisă din cleme și livrată la o unitate de dozare sau împletire. Viteza de livrare este sincronizată cu viteza lanțului, astfel încât nicio tensiune necontrolată să nu tragă materialul după ce a fost fixat.

Automatizarea leagă fiecare zonă împreună. Controlerele stenter moderne sunt bazate pe PLC, cu un ecran tactil care stochează sute de rețete. O rețetă conține lățimea țintă, supraalimentarea, viteza lanțului, temperaturile camerei, vitezele ventilatorului, pozițiile amortizorului de evacuare și parametrii de răcire pentru un anumit stil de țesătură. Când sosește un nou lot, operatorul încarcă rețeta și mașina ajustează fiecare zonă la setările stocate. Acesta este modul în care o fabrică de finisare reproduce aceeași calitate săptămâni mai târziu, la o nouă serie de producție.

Setări tipice Stenter în funcție de tipul de țesătură

Setările corecte ale stenterului depind întotdeauna de construcția țesăturii, de istoricul vopsirii, de utilizarea finală prevăzută și de mașina în sine. Nu există o rețetă universală. Cifrele de mai jos sunt puncte de plecare conservatoare care sunt utilizate pe scară largă în finisarea comercială.

Temperatura contează cel mai mult pentru sintetice: prea scăzută, iar setul nu va ține; prea sus, iar materialul se decolorează sau își pierde rezistența. Supraalimentarea contează cel mai mult pentru tricotaje și pentru orice țesătură care trebuie să treacă un test de contracție. Tipul de lanț contează pentru calitatea mătușii și pentru aderența sub tensiune. Un finisher care înțelege acești patru parametri poate rezolva cele mai multe probleme de stenter rapid.

Stenterul în linia completă de sosire

Un stenter nu funcționează izolat. Scopul său devine semnificativ doar în contextul unei linii de finisare complete, în care mașinile dinainte și de după aceasta contribuie fiecare la produsul final. Într-o plantă tipică care produce țesături periate sau căprioară, secvența este vopsirea, uscarea și fixarea pe un stenter, călcirea sau perierea, înmuierea și compactarea finală. În alte plante, stenterul rulează după cedare, în special atunci când un finisaj chimic trebuie să fie întărit înainte ca grămada să fie fixată sau când este necesară o a doua trecere după cedarea umedă.

Stenterul și mașina de căpătâi formează un parteneriat practic. Slefuirea, numită și șlefuire, creează o grămadă scurtă și moale prin trecerea materialului peste rolele abrazive rotative. Pentru a produce o grămadă uniformă, stenterul trebuie să livreze materialul uscat, plat și stabil din punct de vedere dimensional, cu marginile fixate ferm și lățimea în limitele toleranței. Dacă materialul este încă umed sau neuniform în tensiune, rulourile abrazive creează o grămadă neregulată și margini distorsionate.

Mașina de căprioară combinată verticală este o alegere comună pentru țesăturile țesute, deoarece transportă mai multe role abrazive într-un cadru vertical, astfel încât materialul poate fi tratat în mai multe treceri într-o singură trecere. Rulourile pot fi echipate cu diferite granule de smirghel, începând cu o tăietură grosieră și terminând cu una fină, care produce o grămadă densă și uniformă. Morile care rulează bumbac, poliester și amestecuri folosesc acest tip de mașină pentru finisaje cu piele de piersică și șlefuit, rulând-o fie înainte, fie după stenter.

Mașină verticală combinată de căprioară pentru țesături Această mașină de căprioară cu mai multe role se potrivește bumbacului țesut, poliesterului și amestecurilor, oferind rulouri abrazive interschimbabile pentru finisaje dense, uniforme cu piele de piersică și șlefuite înainte de prelucrarea stenter. Vizualizare produs →

După pasul de căprioară, majoritatea țesăturilor primesc un tratament de catifelare. Stenterul a fixat deja geometria, așa că dedurizatorul trebuie doar să schimbe senzația mâinii fără a deranja dimensiunile. O mașină de dedurizare a aerului cu lățime deschisă este potrivită pentru această poziție în linie, deoarece înmoaie țesătura prin îndoire și batere mecanică, mai degrabă decât prin adăugarea de substanțe chimice. Acest lucru oferă un mâner natural moale, fără umiditate, care ar necesita o altă trecere de uscare și îmbunătățește drapajul și volumul.

Mașină de înmuiere a aerului cu lățime deschisă pentru înmuiere mecanică Poziționată după fixarea stenterului, această mașină înmoaie țesătura prin îndoire și batere mecanică, îmbunătățind draperiile și volumul fără adaos de substanțe chimice sau uscare suplimentară, făcându-l ideal pentru tricoturi și țesături. Vizualizare produs →

Multe plante descoperă că înmuierea aerului este cea mai bună completare pentru fixarea stenterului: stenterul creează o geometrie plată, stabilă și mașină de dedurizare a aerului creează atingerea relaxată și flexibilă pe care cumpărătorii o așteaptă de la țesăturile premium. Cele două mașini înlocuiesc împreună dedurizatorii chimici în multe aplicații, ceea ce reduce costurile și reduce sarcina pe stația de tratare a apelor uzate.

Pentru țesăturile tricotate, sau pentru articolele de îmbrăcăminte care au nevoie de o mână voluminoasă și relaxată, uscătorul de rufe continuu este pasul normal de finisare după stenter. Uscarea cu rufe adaugă volum și o atingere foarte moale, în timp ce materialul este transportat printr-un curent de aer încălzit. În acest fel, setarea căldurii, formarea suprafeței și proprietățile tactile finale sunt toate controlate într-un singur departament de finisare integrat.

Uscător continuu pentru țesături relaxate și voluminoase Pentru țesăturile tricotate care au nevoie de o mână voluminoasă, acest uscător fără tensiune sub formă de frânghie adaugă volum și moale prin aer încălzit, îmbunătățind controlul contracției și productivitatea la linia de finisare. Vizualizare produs →

Un manager de finisare priceput tratează stenter-ul, suderul și dedurizatorul ca un singur sistem, mai degrabă decât ca achiziții separate. Stenterul stabilește dimensiunile, pielea de căprioară creează suprafața, iar balsamul sau uscătorul conferă confortul final. Investind în setul complet de masini de finisare textile permite unei moară să ofere o gamă mult mai largă de articole finite decât o moară echipată doar cu un stenter și face tranziția de la un stil de țesătură la altul mai lină, deoarece fiecare etapă este proiectată să funcționeze împreună.

Probleme comune de calitate la mașinile Stenter și cum să le rezolvi

Deoarece stenterul fixează dimensiunile, orice variație a performanței sale apare imediat în materialul finit. Finisorii cu experiență lucrează cu un set mic de defecte recurente, iar majoritatea au cauze și remedii cunoscute.

1. Pierdere de lățime după dozare

Țesătura lasă stenterul la lățimea stabilită, dar măsoară cu 2 până la 4 cm mai îngust când este inspectată a doua zi. Cauzele obișnuite sunt timpul de păstrare insuficient, supraalimentarea excesivă sau o temperatură prea scăzută a camerei pentru tipul de fibră. Remediul este de a crește temperatura camerei, de a reduce supraalimentarea sau de a reduce viteza liniei pentru a oferi mai mult timp de uscare și priză.

2. Înclinați și plecați

Înclinare înseamnă că firele de bătătură sunt înclinate în loc să fie perpendiculare pe urzeală; arc înseamnă că sunt curbate pe țesătură. Ambele provin de la tensiune neuniformă pe lățime, supraalimentare neuniformă între cele două margini sau un dispozitiv de îndreptat nealiniat. Soluția este să verificați senzorii de îndreptat, să verificați dacă știfturile pătrund în mod egal pe ambele părți și să vă asigurați că materialul intră perfect plat.

3. Deteriorarea mătăsului

Găurile de știft, marginile rupte sau marginile zdrobite sunt tipice pentru știfturile uzate, presiunea excesivă a clemei sau un unghi de lărgire a intrării care este prea agresiv. Întreținerea regulată a lanțului de ac și o rată mai lentă de lărgire elimină de obicei problema.

4. Uscarea sau fixarea neuniformă pe lățime

Diferențele de la centru la margine în ceea ce privește umiditatea sau setarea sunt de obicei cauzate de duze blocate, conductă de aer deteriorată sau performanță neuniformă a ventilatorului în camere individuale. Curățarea cutiilor duzelor și echilibrarea ventilatoarelor între partea stângă și dreapta restabilește uniformitatea.

5. Eșecuri de contracție

Materialul poate trece de stenter la lățimea corectă, dar totuși eșuează testul de contracție al clientului. Cauzele de investigat sunt supraalimentarea prea scăzută pentru construcție, temperatura de priză la căldură prea mare sau prea scăzută pentru fibră, răcirea inadecvată sau țesătura care se relaxează în timpul transportului la masa de inspecție. Fiecare dintre acestea trebuie verificat în ordine până când este găsită sursa.

Ce să întrebați înainte de a cumpăra un Stenter

Un stenter este o investiție pe termen lung, iar specificațiile mașinii trebuie să se potrivească cu programul de producție. Cumpărătorii ar trebui să treacă printr-un set de întrebări practice înainte de a negocia.

În primul rând, ce tip de lanț? Dacă programul conține în principal țesături tricotate sau țesături tratate cu rășină, un lanț de ace este alegerea sigură. Țesăturile grele și țesăturile abrazive necesită cleme sau un sistem combinat. În al doilea rând, câte camere? Aceasta determină capacitatea de uscare. De regulă, adăugați o cameră pentru fiecare 15 până la 20 de metri pe minut de viteza liniei țintă, presupunând greutatea medie a materialului.

În al treilea rând, ce lățime de lucru? Stenterele standard sunt construite pentru lățimi nominale de 1800, 2000, 2200 sau 2400 mm, iar lățimea utilă trebuie să acopere cea mai lată țesătură din program cu margine de margine pentru știfturi și tăiere. În al patrulea rând, care sursă de încălzire? Gazul este de obicei cel mai economic, dar încălzirea cu ulei termic, abur și electrică au sens acolo unde alimentarea cu gaz nu este disponibilă sau unde evacuarea curată este o cerință de producție.

În al cincilea rând, ce nivel de automatizare? Un sistem PLC cu stocare rețete, senzori de lățime și control al umidității de evacuare este esențial pentru o calitate constantă. În al șaselea rând, care este situația serviciului local? Stenterele mănâncă piese de schimb, în ​​special știfturi, cleme, lanțuri și plăci de duză, iar distanța până la cel mai apropiat tehnician de service contează mai mult decât se așteaptă majoritatea cumpărătorilor.

În cele din urmă, luați în considerare întreaga linie de sosire, nu doar stenterul. Stenterul funcționează împreună cu echipamentul din țesătură de suprafață care rulează înainte și după el. O moară care cumpără un stenter, o mașină de călcat și o mașină de dedurizare a aerului în același timp poate planifica configurația liniei, alimentarea cu energie electrică și extracția aerului ca un singur proiect, evitând nepotrivirile care apar atunci când mașinile sunt cumpărate la ani de zile de la diferiți furnizori.

Concluzia

Scopul principal al unei mașini de stenter este de a întinde materialul pe lățime la o dimensiune controlată, repetabilă și de a fixa acea dimensiune prin uscare, setare la căldură sau întărire chimică, controlând în același timp contracția longitudinală prin supraalimentare. Această singură mașină rezolvă cea mai persistentă problemă în finisarea textilelor: tendința țesăturii prelucrate umed de a se micșora, deforma și varia în lățime.

Tot ceea ce face un stenter - tragerea țesăturii spre exterior, ținerea marginilor pe știfturi sau cleme, suflarea aerului fierbinte prin material, răcirea acestuia înainte de dozare - este aranjat în acest scop. Mașina s-a schimbat enorm de pe vremea cadrelor din lemn, cu comenzi PLC, senzori automati de lățime și sisteme de evacuare care economisesc energie, dar scopul rămâne același.

Pentru finisori, implicația practică este că stenterul merită aceeași atenție ca și gama de vopsire. Mașina este cea care dă țesăturii forma sa finală și nicio altă mașină nu poate compensa un stenter care este subdimensionat, prost întreținut sau nepotrivit cu programul țesăturii. Când evaluați un stenter, evaluați-l ca parte a unei linii complete care poate include și mașini de căprioară, mașini de dedurizare a aerului și uscătoare de rufe, deoarece materialul finit este produsul întregii linii.